ONLINE COUNTER

Tintin · Membru 2 Data inscrierii: 19/Apr/2010 Mesaje: 270

Unul din misterele neelucidate ale celui de al doilea Război Mondial îl constituie programul dezvoltat de nazişti de realizare a unui aparat de zbor de formă discoidală.

Tintin · Membru 2 Data inscrierii: 19/Apr/2010 Mesaje: 270

Unul din misterele neelucidate ale celui de al doilea Război Mondial îl constituie programul dezvoltat de nazişti de realizare a unui aparat de zbor de formă discoidală.
În timpul celui de al doilea Război Mondial tehnica de luptă germană cam întrecea din punct de vedere calitativ tehnica aliaţiilor, vorbim de tancuri, submarine, avioane. Să ne amintim de folosirea în premieră de către nemţi a rachetelor V2, al căror tir nu era nu foarte precis dar cu siguranţă era înspăimântător. La terminarea războiului mulţi savanţi care serviseră Germaniei naziste aveau să ia calea Statelor Unite, în acest scop fiind iniţiată operaţiunea „Paperclip”. Unul din aceşti savanţi a fost celebrul Werner von Braun, membru al partidui nazist şi ofiţer Waffen-SS, care a trecut de la proiectarea rachetelor V la dezvoltarea programul spaţial american.
În ce priveşte programul naziştilor de realizare a unui aparat de zbor de formă discoidală denumit Hauneburg ori prescurtat Haunebu, se pare că pentru secretizare sarcinile fuseseră repartizate unor echipe care lucrau separat. Unul dintre savanţii care au participat la acest program a fost şi românul Henri Coandă pe care războiul la prins la Paris unde a fost şi capturat. Se ştie că Henri Coandă întreprinsese cercetări în ce priveşte zborul cu aparate de tip „lenticular”, el însuşi afirmând mai târziu că este părintele farfuriilor zburătoare. Două din echipele care lucrau la acest proiect secret se pare că erau conduse de ing.Rudolf Schriever şi ing.Richard Miethe. Un alt personaj important care se pare că a contribuit la realizarea aparatelor discoidale naziste a fost Viktor Schauberger. Acest Schauberger era doar un pădurar dar era şi un inventator prolific care avea cultul Naturii şi care a încercat să realizeze un motor cu apă pe bază de implozie. Acest Schauberger avea nişte idei foarte interesante, spunea el că Natura se foloseşte de procesele de implozie şi că folosirea exploziei pur şi simplu dăunează Naturii. Viktor Schauberger avea să ajungă după război în Statele Unite unde se pare că a fost forţat să cedeze toate invenţiile sale americanilor. Tot în State avea să ajungă şi Henri Coandă care a participat se pare la câteva programe secrete.
Interesant este să vedem şi de unde s-a plecat, punctul de origine al acestui program de realizare a unui aparat de zbor de formă discoidală.
Se pare că programul iniţial a fost promovat de „Vril Gesellschaft” o societate de metafizică creată de mai multe tinere femei printre care Maria Orsic şi Traute, despre care se spune că erau foarte frumoase şi că aveau părul lung, un semn care avea să devină distinctiv pentru membri societăţii „Vril”.

Maria Orsic

Printre aceste femei erau şi mediumi care puteau să contacteze diverse entităţi din diverse spaţii. Cei mai consacraţi mediumi din societatea „Vril” erau Maria Orsic şi Sigrun. Membri societăţii „Vril” aveau să intre în contact cu cei din „Thule Gesellschaft” despre care se ştie că a fost punctul de origine al partidului nazist. Acest partid NSDAP aşa cum era el cunoscut a fost partidul care l-a promovat la putere pe Adolf Hitler, unii membrii ai organizaţiei Thule devenind mai apoi importante personaje în partidul nazist, cum ar fi Dietrich Eckart, Heinrich Himmler, Hermann Goring, Rudolf Hess. Reţineţi că aceste personaje foarte importante în cadrul partidului nazist aveau în prealabil o pregătire esoterică ceea ce nu este deloc de neglijat ori de ignorat. De altfel simbolul partidului nazist zvastica este preluată după un străvechi simbol esoteric, iar obsesia purităţii rasei ariene avea tot o bază esoterică.
Se pare că aceste societăţi esoterice Thule şi Vril se întâlneau prin pădurile Germaniei undeva prin anii 1920 pentru a realiza contacte cu o civilizaţie extraterestră localizată în Aldebaran. Această civilizaţie extraterestră le-a furnizat informaţia că cei din Aldebarn au colonizat Pământul în urmă cu 500 de milioane de ani, în regiunea Summer. Limba celor din Aldebaran era apropiată de limba germană. În urma acestor contacte mediumul Maria Orsic a primit planurile unui aparat de zbor cu care urma să se efectueze o călătorie spre Aldebaran în vederea realizării contactului cu civilizaţia extraterestră. Pare un pic smucită această istorie dar calităţile paranormale sunt folosite la întreaga lor capacitate exact în astfel de situaţii. Se pare că prima încercare de realizare a unui astfel de aparat de zbor denumit „JFM” are loc undeva prin 1922, o încercare probabil fără prea mare succes. În schimb acest aparat JFM a fost dotat cu un „levitator” realizat de W.O.Schumann de la Universitatea Tehnică din Munchen în urma informaţiilor obţinute de mediumul Maria Orsic, levitator care avea să fie perfecţionat şi va căpăta apoi denumirea de SM-Levitator. Ascensiunea la putere a partidului nazist şi implicit creşterea influenţei organizaţiei Thule aveau să impulsioneze programul de realizare a unui aparat de zbor interstelar.
_________________
Uneori singurele arme, ţinte sau motivaţii pe care le are adversarul sunt cele pe care noi înşine i le oferim.

Tintin · Membru 2 Data inscrierii: 19/Apr/2010 Mesaje: 270

Este interesant să trecem în revistă câteva din încercările de realizare a unor aparate de zbor de genul farfurie zburătoare, proiecte care spre deosebire de cel dezvoltat de „Vril” nu au presupus o implicare a paranormalului, ci aparţin unor inventatori.
Primele încercări în acest domeniu îi aparţin probabil savantului român Henri Coandă, el construind de altfel şi primul avion cu reacţie din lume. Principial ideea „Aerodinei Lenticulare”, aşa cum şi-a denumit Coandă proiectul său, este cumva opusă ideii avionului cu reacţie. Într-un mod simplist se poate spune că dacă la avionul cu reacţie se generează o presiune în spatele aparatului prin asta rezultând o deplasare prin împingere, la aerodina lenticulară se generează o depresiune în faţa aparatului realizându-se o deplasare datorită sucţiunii. Avantajele majore ale aerodinei lenticulare ar fi frecarea redusă cu aerul în timpul deplasării, evitarea bangului sonic, decolarea şi aterizarea pe verticală. Coandă era foarte sigur că viitorul aviaţiei îl constituiau aparatele de zobr discoidale, el spunând despre avioanele actuale că sunt nişte îmbunătăţiri ale avioanelor de hârtie. Încă din anii 30 ai secolului trecut Coandă avea la activ câteva brevete de invenţii în ce priveşte propulsia aparatelor de zbor gen farfurii zburătoare.

Cercetările savantului român erau legate în special de deplasarea unui jet de fluid dealungul unui profil convex, cercetări care au dus la descoperirea efectului care-i poartă numele.
Aerodina Lenticulară avea prevăzute orificii în partea superioară pe unde ieşeau jeturi de aer ce aveau o viteză foarte mare, care urmau profilul Aerodinei, antrenând în această mişcare prin efectul Coandă şi aerul de deasupra, generându-se astfel o depresiune deasupra Aerodinei, aşa cum se vede în fig1, patentul din 1936.

Este evident că naziştii erau la curent cu cercetările lui Henri Coandă şi când au avut prilejul în 1940 l-au arestat în Paris. Nu se cunoaşte prea exact la ce proiecte a lucrat Coandă în acea perioadă cât timp a fost reţinut de nazişti, aşa cum nu se cunoaşte prea mult de activitatea lui Coandă pe timpul cât a fost în Statele Unite unde a ajuns imediat după sfârşitul războiului, în urma unei „invitaţii”. El a continuat să lucreze la acest proiect al Aerodinei Lenticulare chiar şi după ce a revenit în România, dar se pare că intuiţia sa de geniu depăşea cu mult posibilităţile tehnologice ale momentului.

_________________
Uneori singurele arme, ţinte sau motivaţii pe care le are adversarul sunt cele pe care noi înşine i le oferim.

Tintin · Membru 2 Data inscrierii: 19/Apr/2010 Mesaje: 270

Un alt inventator care a lucrat pentru nazişti, mai mult sau mai puţin forţat, contribuind la realizarea unui sistem de propulsie pentru aparate de zbor de formă discoidală, a fost Viktor Schauberger.

Acesta era austriac, un individ foarte inventiv, care provenea dintr-o familie de pădurari. Schauberger declara că tot ce şi-a dorit a fost să ajungă pădurar ca tatăl şi ca bunicul său. Chiar şi din această postură neobişnuită pentru un inventator el a reuşit să devină cunoscut datorită unor realizări practice deosebite. Schauberger avea un cult pentru Natură, o afinitate care provenea mai mult ca sigur din meseria sa de pădurar. Invenţiile lui Schauberger aveau ca temă centrală apa, el folosindu-se în special de vortexuri. Ideea lui Schauberger era aceea că Natura se foloseşte de fenomenul de implozie şi nu de explozie care este un fenomen distructiv. Azi pare că Schauberger pădurarul era un neânţeles dar ideile sale sunt cu totul excepţionale, aşa că ştiinţa modernă l-a trecut pe o linie moartă, un caz asemănător cu cel al românului Gogu Constantinescu care a elaborat o teorie a sonicităţii pe care nimeni a înţeles-o şi care realiza invenţii pe baza compresiei lichidelor deşi toată lumea învaţă la şcoală că lichidele sunt incompresibile.
Revenind la Schauberger şi la cel două modele de propulsie denumite Repulsin A şi B se pare că acestea se bazau pe o separare a apei prin centrifugare(!?), în mijloc sub acţiunea forţei centripete ajungând oxigenul iar spre margine sub acţiunea forţei centrifuge se spune că ajungea carbonul (!?)

De bună seamă că informaţiile acestea nu sunt foarte corecte, prin originalitatea sa Schauberger cred că punea la mare încercare capacitatea de înţelegere a observatorilor. Conform reconstituirilor, după fotografiile şi schiţele existente se pare că aerul ori fluidul intra în Repulsin prin partea centrală şi superioară, de aici era angrenat într-o mişcare de rotaţie realizându-se acea separarea fluidului denumită de Schauberger proces oligodinamic (!?). Separarea era ajutată şi de faptul că discul ce se rotea avea prevăzute caneluri în care se menţinea acea parte mai uşoară a fluidului, în timp ce partea mai grea era antrenată spre periferia discului. De aici această parte mai grea a fluidului sub acţiunea forţei centripete ajunge în partea inferioară a Repulsinului şi apoi era adusă înapoi în partea superioară realizându-se o recombinare care producea implozia. Se spune că SS–işti au fost atât de impresionaţi de puterea Replusinului încât au abandonat mai multe proiecte pentru a se concentra în special asupra lui. Se mai spune că în cadrul unui experiment neautorizat de Schauberger, Repulsinul şi-a luat zborul rupând bolţurile care-l fixau de pământ şi avariind acoperişul hangarului în care se desfăşura experimentul, prototipul suferind însă grave daune. Nu există o confirmare certă a folosirii Repulsinului ca sistem de propulsie, se spune însă că a echipat aparatul de zbor realizat de Richard Miethe, dar despre asta nici măcar Schauberger nu a avut cunoştinţă.

După război Schauberger avea să dea cu subsemnatul pe la americani o perioadă, după care s-a reântors în Austria. Aşa cum am zis ştiinţa modernă nu avea să-i ierte derapajul de la dogmele sale şi faptul că era doar un pădurar, aşa că ideile şi munca lui Schauberger aveau să-i fie total ignorate într-un mod absolut nemeritat. Dacă veţi fi tentaţi să vedeţi o altfel de faţă a cunoaşterii, informaţi-vă un pic şi despre Viktor Schauberger şi ideiile sale nonconformiste.
_________________
Uneori singurele arme, ţinte sau motivaţii pe care le are adversarul sunt cele pe care noi înşine i le oferim.

Tintin · Membru 2 Data inscrierii: 19/Apr/2010 Mesaje: 270

Un alt prototip neobişnuit a fost realizat de inginerul de la Heinkel, totdată şi pilotul de teste, Rudolf Schriever.

Aparatul denumit „Flugkreisel” era un „autogiro” aşa cum sunt denumite aceste aparate în terminologia de specialitate. Un autogiro seamănă cu un elicopter, îl cunoaşteţi mai mult ca sigur din acele jucării simple ale copilăriei, când trăgând o bandă de plastic zimţată provocaţi rotaţia unui cerc cu palete care se înălţa în aer. Aparatul de zbor realizat de Schriever consta practic într-un inel de palete care se roteau în jurul cabinei pilotului, rotaţia inelului de palete fiind realizată cu ajutorul a nu mai puţin de trei motoare cu reacţie! În timp ce rotaţia inelului de palete asigura portanţa, deplasarea în plan orizontal era realizată cu ajutorul a altor două motoare cu reacţie. Unghiul paletelor era ajustabil ceea conferea un control asupra portanţei dezvoltate.
Trebuie că acest aparat avea un consum monstruos de kerosen! Dar performanţele sale se pare că erau incredibile pentru acea vreme! Se spune că la unul din zborurile de teste în februarie 1945 Flugkreisel-ul a atins o viteză în zbor de 1400 mph adică pe undeva pe la 2200km/h şi a ajuns la altitudinea de 37.000 de picioare (12.000 metri) în doar trei minute! Acest proiect a fost dezvoltat în Cehoslovacia, într-unul din hangarele aerportului Praga-Gbell, de către Schriever şi o echipă de la BMW.
Povestea a apărut după război, într-un interviu acordat de Rudolf Schriever la 30 martie1950 publicaţiei Der Spiegel.

Aparatul de zbor realizat de Rudolf Schriever în colaborare cu Klaus Habermohl.

Proiectul Flugkriesel-ului avea să fie oprit datorită înaintării armatei sovietice.
Klaus Habermohl avea să fie capturat de către sovietici şi se pare că a lucrat în secret pentru aceştia la realizarea unui disc zburător.
Rudolf Schriever a susţinut că a ascuns planurile Flugkreiseul-ului şi că le-a recuperat mai târziu dar spunea că mai apoi i-au fost furate. Schriever avea să refuze colaborarea cu alte puteri şi avea să moară în 1953.
_________________
Uneori singurele arme, ţinte sau motivaţii pe care le are adversarul sunt cele pe care noi înşine i le oferim.

Tintin · Membru 2 Data inscrierii: 19/Apr/2010 Mesaje: 270

Un alt inginer în aeronautică, colonelul dr.Heinrich Richard Miethe, a condus o echipă de ingineri care a proiectat mai multe aparate de zbor discoidale. În această echipă a fost cooptat şi italianul Giuseppe Belluzo, inginer expert în turbine.
Anterior, se pare că Miethe a participat la programul de dezvoltare a rachetelor V.

Unul din prototipurile realizate de dr.Richard Miethe, denumit V-7, se pare că a zburat chiar în stratosfera. Se spune că unul din piloţii de teste, Joachim Roehlicke, s-a confesat ficei sale spunând că a văzut Pământul din exterior.
O încercare de reproducere a unuia dintre prototipurile lui Miethe. Aparatul decola ca orice avion obişnuit, rulând pe pistă.

Prototipul lui Miethe avea un inel cu palete, la fel ca şi la Flugkreisel-ul lui Schriever, dar la aparatul de zbor al lui Miethe acest inel era în interior, rotaţia inelului fiind realizată cu ajutorul a nu mai puţin de douăsprezece turbine.
Un alt proiect al lui dr.Richard Miethe, un aparat capabil să decoleze şi să aterizeze vertical

O fotografie surprinzând prototipul V-7 în zbor.

După război Richard Miethe avea să ajungă în Canada unde, conform mai multor surse, a condus proiectul AVRO, de realizare a unui aparat de zbor discoidal.
_________________
Uneori singurele arme, ţinte sau motivaţii pe care le are adversarul sunt cele pe care noi înşine i le oferim.

Tintin · Membru 2 Data inscrierii: 19/Apr/2010 Mesaje: 270

Se pare că iniţiatorul proiectului nazist de realizare a unui aparat de zbor discoidal a fost inginerul Joseph Andreas Epp. În 1939 Epp proiectase un „Helioplan”.

Cum se vede din desenul de mai sus, acest proiect seamănă cu celelalte două, ale lui Schriever şi Miethe. În fapt Epp afirma că a înaintat proiectul său generalului Ernst Udet, care l-a înaintat mai departe generalului Walter Dornberger, şeful programului V2 de la Peenemunde. Dornberger a recomandat proiectul lui Epp şi punerea în practică s-a concretizat prin proiectul Schriever-Habermohl şi prin proiectul lui Miethe. Andreas Epp a fost consultant la ambele proiecte şi conform propriilor mărturii, a asistat la unele dintre zborurile-test.
În 1965 Otto Lange, un pilot de teste avea să-l acrediteze pe Epp drept inventatorul acestor aparate de zbor discoidale.

După război Epp a încercat să-şi continue proiectul „Omega Diskus”, dar fără a avea o finanţare şi în plus s-a lovit de restricţiile impuse Germaniei de către aliaţi. Epp a scris o şi carte „Realitatea despre Discurile Zburătoare”.

Avea să moară în 1997 la vârsta de 83 de ani.
Mai jos un document CIA referitor la „aparate de zbor neconvenţionale” în care sunt menţionate discurile zburătoare germane şi proiectul canadian AVRO.

_________________
Uneori singurele arme, ţinte sau motivaţii pe care le are adversarul sunt cele pe care noi înşine i le oferim.

Tintin · Membru 2 Data inscrierii: 19/Apr/2010 Mesaje: 270

Pe lângă aceste proiecte concepute integral de inginerii germani, în paralel societăţile secrete Vril şi Thule lucrau la un proiect de realizare a unui aparat capabil de zbor interstelar, proiect inspirat din contactele lor mediumnice avute cu civilizaţia din Aldebaran.
Acest proiect era iniţiat încă din 1922 dar aparatul denumit JenseitsFlugMaschine sau JFM a fost construit se pare în 1924.
Începând cu 1934 sunt construite aparatele din seria RFZ, RundFlugZeug –Discuri Zburătoare.
Primul model cu indicativul RFZ-1 se pare că a avut probleme, pilotul Lothar Waiz părăsind de urgenţă aparatul după aterizare, mai înainte ca acesta să se dezintegreze.
Un al doilea model RFZ-2 sau avea să fie construit în 1937, fiind testat se pare cu oarecare succes. Acest model putea vira doar în unghiuri de 90, 45 şi 22,5 grade.
Scopurile cumva diferite care animau organizaţiile Thule şi Vril au determinat o separare a proiectelor, aparatele realizate de Thule vor fi cunoscute drept Haunebu, datorită faptului că modelele ulterioare ale organizaţiei Thule aveau să fie construite se pare într-o locaţie din nord-vestul Germaniei, cunoscută drept Hauneburg.
Scopul organizaţiei Vril era de a ajunge în Aldebaran, aparatele lor de zbor au fost construite la Arado-Brandenburg, purtând denumirea de Vril. Datorită acestei separări modelul RFZ-5 avea să fie cunoscut şi ca Haunebu I iar modelul RFZ-7 va deveni Vril-1.
Aparatele Haunebu şi Vril erau dotate cu propulsoare „Thule Tachyonator” ori „Schumann Levitator”, aparatele fiind protejate cu armuri de tip „Viktalen”, acestea sunt caracteristicile ce apar în desenele cunoscute. Modelul Haunebu I avea un diametru de 25 de metri, Haunebu II avea un diametru de 26,3 metri iar Haunebu III avea un diametru de 71 de metri. Există şi un Haunebu IV cu un diametru de 120 de metri dar se pare că acesta nu a fost construit.
Haunebu I

Hauneburg II

Haunebu III

Haunebu IV

Haunebu I avea o viteză de 6000 km/h dar teoretic putea atinge şi 17.000 km/h, Haunebu II avea viteză de 6000 km/h cu posibilitatea teoretică de a atinge 21.000 km/h iar Haunebu 3 avea o viteză de 7000 km/h putând teoretic să atingă şi 40.000 km/h.
Modelele Vril cunoscute sunt Vril-1 Jager ( Vânător), Vril-2 Zerstorer (Distrugător) , Vril 7 Geist (Spirit), Vril 8 Odin.
Vril 1 Jager avea viteza de 2.900 km/h, teoretic putând să ajungă la 12.000 km/h.

Vril 7 Geist

Acelaşi Vril 7 desen refăcut

Vril Odin

Proiectul final al organizaţiei Vril era destinat realizării unei aeronave gigant, denumită Andromeda, o navă mamă care avea o formă cilindrică cu lungimea de 139 metri şi un diametru de 30 de metri, proiectată să atingă teoretic viteza luminii!

_________________
Uneori singurele arme, ţinte sau motivaţii pe care le are adversarul sunt cele pe care noi înşine i le oferim.

Tintin · Membru 2 Data inscrierii: 19/Apr/2010 Mesaje: 270

De obicei nu fac muncă de documentare, tot materialul ăsta de mai sus e luat de pe net. De regulă prefer informaţiile originale la care am acces personal. Dar şi munca asta de documentare are un scop, să arate că sunt informaţii ce indică faptul că au existat încercări ale naziştilor de realizare a unor aparate de zbor neconvenţionale, au existat ingineri capabili să le proiecteze precum Epp, precum Coandă, au existat oameni precum Schauberger capabili de invenţii uluitoare, a existat o ramură esoterică a naziştilor, organizaţia Thule, care avea preocupări în domeniul paranormal, au existat mediumi precum Maria Orsic.
În ce priveşte discurile zburătoare construite de nazişti, se pare că ei pierzând războiul, tot programul s-a năruit, peste ideile lor s-a depus praful, au căzut în uitare. Ca să fiu sincer dacă aş fi citit în urmă cu ceva ani aceste materiale despre discurile zburătoare germane, aş fi apreciat în termeni duri că umblăm după potcoave de cai morţi. Toată povestea asta s-a întâmplat acum 65-70 de ani, nişte indivizi aveau să se mai agite după război cu proiecte de genul ăsta şi într-un final gata, totul s-a plafonat, s-a terminat. Nimic mai fals! Adică asta se crede ori asta s-a vrut să se creadă! Materialele mai sus, colecţionate de pe net, se constituie într-o prezentare, un fel de introducere a unei informaţii siderante obţinută personal din spaţiul Astral: aparate de zbor discoidale de provenienţă nazistă au fost identificate şi localizate în regiunea Antarticii! Şi nu acum 70 de ani, ci în urmă cu câteva luni! Am fost absolut şocat să aflu această informaţie în spaţiul Astral, un spaţiu unde accesul la informaţie este mult mai liber decât în planul terestru. Aceasta este o informaţie hot, ba chiar mai mult de atât, arde! Dacă cineva mi-ar fi furnizat această informaţie în planul terestru probabil că nu aş fi dat doi bani pe ea şi l-aş fi trimis la plimbare! Din experienţa personală am constatat că informaţiile vehiculate în spaţiul terestru sunt de multe ori dezinformări grosolane, în timp ce informaţiile obţinute în Astral de multe ori au o acurateţe de excepţie. Ce vreau să spun este că am ajuns să caut aceste materiale pe net despre discurile zburătoare ale naziştilor abia după ce am aflat adevărul în planul Astral!
Este în firea omului onest să caute o cale spre Adevăr. Poate că noi nu căutăm în mod specific discuri zburătoare naziste defilând prin regiunile polare, dar în mod cert vrem să cunoaştem Adevărul.
_________________
Uneori singurele arme, ţinte sau motivaţii pe care le are adversarul sunt cele pe care noi înşine i le oferim.

AdBot · Robotelul cu reclame Ce este AdBot ? Click aici

ONLINE COUNTER

VISITOR COUNTER