ONLINE COUNTER

the shadow

Istoria serviciilor secrete, de la Sectia a II-a a lui Cuza, pina la SSI si Securitate, e legata de razboaiele din Europa

Nimic in aceasta lume nu este mai bine inradacinat in practica natiunilor, a epocilor si a civilizatiilor decit spionajul. Dupa prostitutie, spionajul este cea mai veche meserie din lume. Vechimea acestei profesii este data chiar de Cartea Cartilor, Biblia. In Scriptura, Dumnezeu i-a spus lui Moise: “Sa chemi 12 oameni din cele 12 triburi si sa-i trimiti sa recunoasca Tara Canaan pe care ti-o daruiesc tie”. Au fost primii spioni biblici, cei carora Creatorul le-a dat misiunea sa mearga pentru “a privi oamenii si a afla de sint mari, puternici sau slabi, de pamintul e roditor sau sarac”.
Politologi si istorici renumiti au demonstrat ca serviciile secrete sint vitale pentru un stat, insa atunci cind aceste uriase institutii de tras cu urechea si spionat pina in cele mai adinci colturi ale societatii si sufletului omenesc - “ochii si urechile poporului” - se pun in slujba politicului, rezultatele sint dezastruoase. Inregimentate, ele devin surse de teroare, represiune, santaj, rafuieli patimase, coruptie, politie politica, generind regimuri totalitare. Cum trecutul nu este niciodata mort, va propunem o incursiune in lumea spionajului romanesc, a “frontului invizibile”, mai exact a serviciilor de informatii oficiale de la inceputurile sale institutionalizate si pina la instaurarea comunismului in Romania.

Cuza si primul serviciu secret

Primele structuri informative institutionalizate, cu caracter militar, au aparut o data cu organizarea armatei romane moderne, dupa Unirea Principatelor. Data de referinta este 12 noiembrie 1859, cind Alexandru Ioan Cuza, prin Inalt ordin de zi nr. 83, a infiintat Statul Major General al Armatei, in componenta caruia se afla si Sectia a II-a, primul serviciu de informatii al armatei romane, condus de sublocotenentul Gheorghe Slaniceanu. A.I. Cuza a avut si propriul sau serviciu secret condus de maiorul Cezar Librecht, director general al postelor si telegrafelor.
Razboiul de Independenta a demonstrat ca activitatile de culegere a datelor nu au corespuns asteptarilor, astfel ca, o data cu infiintarea Scolii Superioare de Razboi, in 1889 s-a introdus si un curs de specialitate - “Serviciul informatiilor”. Cu toate acestea, pina la razboiul balcanic din 1913, armata romana nu a dispus de un serviciu de informatii propriu-zis. Parlamentul Romaniei a elaborat, in ianuarie 1913, Legea Spionajului in timp de pace, promulgata imediat de regele Carol I, lege care stabilea insa sanctiuni extrem de blinde pentru spioni: inchisoarea corectionala de la 1 la 5 ani sau amenda de la 500 la 5.000 lei. 24476vjr23znl8h

Palavrageala romaneasca

In perioada primului razboi mondial, serviciile de informatii romanesti au demonstrat mari carente, iar “patriotismul nu a exclus slabiciunile sau vulnerabilitatile”, dupa cum observa dr. Cristian Troncota, unul dintre cei mai avizati istorici ai serviciilor de informatii. Palavrageala tipica, timiditatea si ineficienta serviciilor de informatii au facut din Romania un rai ai agentilor trimisi de Puterile Centrale. Lucid, Nicolae Iorga a incercat sa traga un semnal de alarma, publicind in 1915 articolul “Cum ne luptam cu spionii”. “Discutii asupra chestiunilor cu caracter strict secret se iscau in tramvaie, trenuri, locuri publice, se strigau in gura mare, peste tot locul, informatii la adresa armatei, armamentului, dotarii”, nota in memoriile sale un agent austro-ungar. Sugestiv este modul in care un spion a aflat fara nici un efort intentiile Marelui Stat Major. “Calatoream spre Iasi intr-un compartiment cu un general si mai multi ofiteri romani. Crezind ca sint englez si ca nu stiu romaneste, generalul si ofiterii au inceput sa discute. Pentru a fi explicit, generalul a desenat pe harta aflata in peretele compartimentului zona de concentrare si directia de inaintare a unor armate pina in regiunea unde se vor intilni, si apoi, impreuna, vor inainta pina la Budapesta. Am continuat calatoria pina ofiterii au coborit, si am smuls harta din perete”.

Mihail Moruzov - lipoveanul nascut pentru spionaj

O experienta deosebita in domeniul informatiilor o costituie asa-numitul “Serviciu de informatii al Deltei”, condus de Mihail Moruzov, care avea un efectiv putin numeros, agenti experimentati, bine acoperiti. Pina la sfirsitul razboiului, din 178 de spioni trimisi in liniile romanesti, 156 au fost prinsi, printre care si colonelul Friederich von Mayer, seful informatiilor germane in Dobrogea. “Inamicul nu a distrus nici un depozit de munitii, aprovizionare sau case”, demonstrind valoarea lui Moruzov pe “frontul invizibil”. Aproape incredibil, Moruzov a reusit chiar sa devina comandantul unor contingente ale Armatei Rosii, care ulterior au fost dizolvate. Tot el a negociat sa aranjeze cumpararea cu doua milioane lei a flotei ruse de pe Dunare si Marea Neagra, insa reizbucnirea luptelor a impiedicat definitivarea afacerii. O alta realizare o reprezinta “afacerea rublelor”, in care sovietele incercau sa introduca in Romania citeva milioane de ruble false. Moruzov nu doar ca a zadarnicit acest plan, ci, prin manevre viclene, a facut ca milioanele false sa ajunga in Rusia Sovietica!
Mihail Moruzov s-a nascut la 8 noiembrie 1887, in comuna Zebil din judetul Tulcea. Familia sa se tragea din cazacii zaporojeni, refugiati in Romania, iar tatal sau, Simion Moruzov, a fost preot timp de 40 de ani la biserica rusa din Tulcea. A absolvit doar trei clase de liceu, insa cert este, dupa cum au marturisit atit corifeii, dar si detractorii sai, ca Moruzov era nascut pentru munca de informatii. Vorbea la perfectie ucraineana, bulgara, turca si tatara. A inceput in 1909, ca agent special in Directia Generala a Politiilor si a trecut prin toate treptele ierarhice, ajungind in 1917 in fruntea “Serviciului de informatii al Deltei”.
Dupa razboi, Marele Stat Major a constatat ca militarii au putina libertate de miscare si s-a pus problema crearii unui serviciu secret paralel, cu angajati civili. Consiliul Superior de Aparare a Tarii a aprobat, iar pe 1 mai 1925, in fruntea acestui serviciu denumit “Serviciul Secret de Informatii” a fost numit Mihail Moruzov. Serviciul de informatii al armatei si-a urmat cursul sau, iar SSI a functionat doar nominal sub tutela Marelui Stat Major.
In slujba Regelui
Serviciul a fost condus cu o mina de fier de Moruzov, insa dupa 1930, seful si “parintele” sau s-a amestecat in jocurile politice dubioase patronate de Regele Carol al II-lea si a intrat in conflict cu Ion Antonescu, furnizindu-i suveranului documente asa-zis compromitatoare, conform carora generalul ar fi fost bigam sau ca mama acestuia a patronat un casa de toleranta. Cercetatori precum Cristian Troncota il considera un as al spionajului romanesc, dar din pacate actiunile sale nu au putut impiedica dezastrul Romaniei din 1940, cind tara a fost destramata. In ultimii doi ani de activitate a incercat o schimbare a orientarii SSI, prin contacte realizate cu amiralul Wilhelm Canaris, seful spionajului militar german. In septembrie 1940, este arestat in timp ce se intorcea de la Venetia si incarcerat la Jilava de noul regim al generalului Antonescu. Nu a fost eliberat nici la insistentele lui Canaris, care a sosit special la Bucuresti si a murit impuscat de legionari in noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940.
“Geniu al raului”
Autodidact si cu personalitate complexa, Moruzov a fost descris de contemporanii sai drept “o extraordinara energie si vointa, o capacitatea naturala si putere de patrundere uimitoare. Ambitios pina la orgoliu, domina despotic, neadmitind replici sau corectari, fapt ce constituia un mare defect”. Implicarea sa in politica, subordonarea fata de Palatul Regal si dosarele compromitatoare pe care le-a strins despre dusmanii lui Carol al II-lea i-a facut pe multi sa-l eticheteze drept “geniu al raului” sau “eminenta cenusie”. “Secretul sau a rezidat in a crea compartimente cit mai marunte si exclusive pentru fiecare”. Moruzov tinea mult la conspirativitate. Cu greu a fost convins ca sefii sectiilor trebuie sa comunice intre ei in problemele de serviciu. Nu puteai afla de la el nimic, mai ales in privinta oamenilor de care se servea. Nici anchetatorii sai din 1940 nu au putut afla mai mult, Moruzov luind cu el in mormint multe din secretele sale. Inaintea arestarii, el a distrus mai multe dosare, iar adjunctul sau, Niki Stefanescu, conform ordinului primit, a distrus intreaga arhiva personala a acestuia, aflata intr-un sediu camuflat.
Joc dublu, triplu si o multime de enigme
Abilitatea lui Moruzov a fost atit de mare, incit dispunea de propria sa agentura de informatori, prin care controla practic intreaga societate si verifica chiar si ce ii furniza propriul sau serviciu.
Cercetatorii arhivelor au descoperit ca printre informatorii lui Moruzov se numarau: Horia Sima (acesta primea 200.000 de lei lunar, dupa cum sustine un alt sef SSI); printesa Caradgea; maiorul Cristea Nicolae, ruda a Bratienilor, ulterior prefectul Politiei Capitalei; Mitita Constantinescu, devenit guvernator al BNR; Victor Iamandi, secretar de stat la Ministerul de Interne si ulterior ministru al justitiei, Gheorghe Kintescu, infiltrat in Masonerie, amiralul Ion Coanda, Mircea Eliade - care oferea informatii despre actiunile comuniste din Marea Britanie. Oameni politici precum Al. Vaida Voevod si N. Iorga (care a scris si o brosura pentru Serviciul Secret) au fost folositi de Moruzov pentru analiza si interpretarea unor informatii obtinute.
Moruzov a ramas o persoana extrem de controversata, mai ales in privinta loialitatii sale. Inca din 1918 s-a vorbit despre relatiile sale neortodoxe cu consulatul rus de la Galati, dar si despre cele cu serviciile franceze. Jocul sau dublu a devenit triplu, mai ales dupa ce Abwehr-ul german a capturat arhiva serviciului secret francez. Enigma nu va fi elucidata decit o data cu cercetarea arhivelor straine.
Informatori si diversiune
SSI-ul a lucrat dupa cele mai profesioniste metode ale culegerii de informatii. Acesta folosea mai multe tipuri de informatori: informatorii “observatori”; informatorii “incidentali”; informatorii “locali” (urmareau actiunile partidelor politice, actele de sabotaj, starea de spirit a populatiei etc.); informatorii “de penetrare” (in special cei infiltrati in gruparile politice), informatorii “mobili” (comis-voiajori, negustori ambulanti, artisti, circari etc.; informatorii “obligati” (constrinsi material sau moral).
Membrii unor misiuni oficiale sau diplomatice erau si ei “ajutati” sa aiba o comportare “imorala”, pentru ca apoi, pe baza materialului compromitator, sa se produca recrutarea.
Nu lipsea diversiunea, iar informatorii “temporari” erau recompensati prin bani sau prin interventii subtile pentru a fi promovati. Nu lipseau informatorii “sedentari”, “de rezerva”, “cercetasi” - trimisi peste hotare.
Inregistrari, oglinzi, periscoape
Si la nivel tehnic SSI-ul lucra la virf. Iata doar descrierea biroului lui Moruzov facuta de Gheorghe Cristescu: “Cabinetul era prevazut cu aparate de inregistrare fonica pe discuri si fir electromagnetic; detectoare speciale; oglinzi transparente, prin care poti observa o persoana, fara ca dinsa sa te vada; periscoape pentru o observatie indirecta; celule fotoelectrice, detectoare si altele. Unele se manipulau direct de la biroul sau, altele de un operator din camera alaturata...
Un automobil Mercedez-Benz, foarte puternic, si o instalatie de imprimat pe discuri convorbirile dintre ocupanti”. Masina mai dispunea de un post radio de emisie-receptie care ii permitea sa tina permanent legatura cu sediul. In 1936 fusesera infiintate scoli pentru pregatirea specialistilor SSI in radiotelegrafie, filaj, foto, cinema, dactiloscopie etc... jn476v4223znnl

Eugen Cristescu, omul lui Antonescu

Cel numit de Antonescu la data pe 15 noiembrie 1940 in fruntea SSI, organism trecut in subordinea Presedintiei Consiliului de Ministri, a fost Eugen Cristescu. Noul director absolvise seminarul teologic din Iasi si era jurist de profesie. A fost avansat treptat pina la functia de director in Directia Generala a Politiei, remarcindu-se prin modul in care a combatut miscarea legionara. Eugen Cristescu a reusit performanta de nu implica institutia in politica. A introdus o ordine financiara stricta si a protejat cadrele prin reguli aspre, fiind “complet interzis ca un salariat sa se intereseze de situatia celuilalt”.
Din cauza ca tara se afla in razboi, SSI-ul reorganizat de Cristescu s-a orientat in principal asupra Rusiei Sovietice, dar si impotriva partidului comunist si miscarii legionare. SSI-ul a avut de luptat si cu cele 11 organizatii de spionaj germane care activau in Romania, cu cele maghiare si bulgare. Important de semnalat este ca pe 23 august 1944, din cei circa 1.000 membri ai Partidului Comunist, mai mult de jumatate erau informatori ai serviciilor secrete, printre acestia numarindu-se si lideri marcanti ca Emil Bodnaras. SSI si-a facut datoria, reusind sa culeaga informatii de peste Prut, dar si sa transmita conducerii statului avertismente asupra imensului potential militar si economic al URSS. Una dintre marile realizari a SSI a reprezentat-o aflarea datei raidului american asupra Ploiestiului - 1 august 1943 -, cu o saptamina inainte ca acesta sa aiba loc.
Dans pe muchie de cutit
Desi loial aliatilor germani, la ordinul lui Antonescu, SSI a incercat scoaterea tarii din razboi, ajutindu-se de seful masoneriei, Jean Pangal, de Grigore Gafencu, fost ministru de externe si multi altii.
Retelele americane, engleze, dar si opozitia au fost nu doar tolerate, ci protejate, nefiind predate germanilor, desi Hitler ii marturisea lui Antonescu ca un om ca Iuliu Maniu ar fi fost de mult spinzurat in Germania. Intre anii 1943-1944, SSI a facut un adevarat dans pe muchie de cutit, protejindu-i si pe liderii comunisti: Petru Groza, Ioan Gh. Maurer, Mihai Beniuc (chiar angajat in SSI pentru a nu fi trimis pe front). Printre agentii SSI s-au numarat cintareata Maria Tanase, scriitorul Zaharia Stancu si multe alte personalitati a caror activitate e greu de reconstituit, intrucit in arhiva SSI nu exista nici un dosar de informator din perioada 1928-1944, pur si simplu pentru ca SSI nu intocmea dosare.
Dupa 23 august 1944, Eugen Cristescu a distrus mai multe dosare, apoi s-a refugiat cu o mare parte din arhiva sa in comuna Bughea, din judetul Muscel, unde a si fost arestat, pe 24 septembrie 1944. Transportat in Rusia Sovietica, a fost anchetat indelung, iar in 1946 - condamnat la moarte. Prin decret regal, si la interventia lui Lucretiu Patrascanu, pedeapsa i-a fost comutata in munca silnica pe viata. Oficial, a decedat pe 12 iunie 1950, in Penitenciarul Vacaresti, desi mai multe persoane afirma ca l-au vazut in libertate si pe deplin sanatos, existind banuiala ca el a fost folosit, sub un alt nume, de catre comunisti, pina prin anii '60. Atita lucru stiau si comunistii, afirmau mai multi istorici: ca un sef de servicii secrete nu se ucide niciodata, avind in vedere ca intotdeauna mai are cite ceva de marturisit.
Sub ocupatia sovietica, dupa citeva zbateri, SSI-ul si-a dat obstescul sfirsit. O data cu independenta tarii, murea cel mai important serviciu civil de informatii al Romaniei. Pe 30 august 1948, prin Decretul nr. 221 si sub coordonarea consilierilor sovietici lua fiinta Directia Generala a Securitatii Poporului (G.G.S.P.). Incepea lunga noapte a represiunii...
_________________
informatia inseamna putere

the shadow · Trimis: 26/09/2007 18:02 Titlul subiectului: Istoria spionajului - update 1989.

Primele forme de manifestare ale serviciilor secrete in Romania au aparut la finele secolului al XIX-lea si s-au concretizat in crearea unor aparate de informatii din domeniul militar. Tot atunci anumite structuri militarizate - ca politia sau jandarmeria - primeau atributii prin lege pentru strangerea de informatii. Abia in 1925 Mihai Moruzov, considerat de multi ca fiind parintele spionajului din tara noastra, a ajuns sa fie angajat de Marele Stat Major ca agent de cautare a informatiilor.

Dupa cativa ani, Moruzov reusea sa convinga mai marii armatei sa infiinteze primul serviciu secret. Deoarece Moruzov a infiintat prima structura de informatii sub egida armatei, a actionat apoi ca si civil si a jucat si pe plan extern un rol extrem de important, acum principalele servicii romanesti il revendica si se mandresc cu el ca fondatorul lor. Serviciul Secret de Informatii a fost creat la cererea Statului Major al Armatei din cauza faptului ca militarii aveau o mai mica putere de miscare decat spionii civili. SSI era un conglomerat de servicii, iar oamenii sai aveau competente atat interne, cat si externe.

Vreme de 15 ani, Mihai Moruzov s-a aflat la varful spionajului romanesc realizand jocurile in ceea ce priveste politica interna si evoluand bine pe plan extern. In 1934 el a infiintat un birou de Contrainformatii, unul de Informatii Externe si unul Tehnic. De mentionat este legatura sa cu seful spionajului german, amiralul Wilhelm Canaris, recrutarea liderului legionar Horia Sima si cooperarea secreta cu serviciile similare din Franta. De altfel, acesta se pare ca a fost sfarsitul lui Moruzov. Dupa ocuparea Frantei, nazistii au descoperit in arhivele acestora marturii ale cooperarii dintre SSI si aliati, iar Moruzov a fost arestat.

In 1941 parintele spionajului romanesc a fost asasinat de legionari. In anii de dupa razboi, comunitatea informatiilor incepea sa prinda un contur familiar.

- 1945 - SSI trecea in subordinea Consiliului de Ministri prin Decizia Ministeriala nr. 79.

- Din august 1944 pana in iulie 1945, SSI a schimbat cinci sefi.

- Un an mai tarziu, Marele Stat Major al Armatei punea bazele propriului serviciu secret - Serviciul de Informatii al Armatei.

- In 1948, Directia Generala a Securitatii Statului (DGSS) a luat fiinta in subordinea Ministerului Afacerilor Interne - prototipul actualei Directii Generale de Informatii din MAI.

- In 1951, in cadrul DGSS era infiintata o Directie de Informatii Externe - predecesoarea Serviciului de Informatii Externe de acum.

- 1952-1958 - agentii sovietici se afla la conducerea DGSS unde impun scheme de organizare si oameni supusi Kremlinului.

- 1960-1967 are loc o epurare a oamenilor impusi de URSS.

- 1968 - apare pentru prima data o structura de sine statatoare care se ocupa de informatii externe.

- In 1970, Mihai Caraman, cel mai important agent al Departamentului de Informatii Externe, este descoperit la Paris dupa ce realizase singura retea de informatori care avea acces la toate bazele de date ale NATO. Realizarea lui Caraman era unica pentru un serviciu din Est, iar cei 14 informatori ai sai ofereau date la cel mai inalt nivel. In 1990 activitatea lui Caraman avea sa fie recunoscuta, iar acesta avea sa fie pus sef al Serviciului de Informatii Externe.

- Departamentul de Informatii Externe functioneaza din 1972 pana in 1978 in cadrul Ministerului de Interne, pentru ca apoi, pana la Revolutie, sa fie infiintat Centrul de Informatii Externe care era subordonat Departamentului General al Securitatii Statului.

- In 1978, primul adjunct al Directiei de Informatii Externe, Mihai Pacepa, fuge in Statele Unite ale Americii. Tradarea generalului a dat peste cap intregul sistem de informatii romanesc si vreme de multi ani DIE a fost dependent de fragmentele de informatii provenite de la KGB din cauza faptului ca agentii din strainatate fusesera demascati de fugar.

- Pana in 1989 DGSS exercita prerogative de contraspionaj si de politie politica, deopotriva.
_________________
informatia inseamna putere

AdBot · Robotelul cu reclame Ce este AdBot ? Click aici

ONLINE COUNTER

VISITOR COUNTER