spyology

Sagatz

L-am conceput ca un miniserial. Doresc tuturor lectura agreabilă si cat mai multe critici. :-D

SPIONAJUL – Necesitate sau redundanţă

( I )
by Sagatz

„ Un om informat este un om puternic”
Adevărat întru totul. Fie că vorbim despre drepturile şi obligaţiile cetăţeneşti garantate şi impuse de legea fundamentală a statului, fie că vorbim despre simpla cunoaştere a lucrurilor ce ne sunt necesare desfăşurării activităţilor zilnice, avem trebuință de informaţie.
Poate un modest om, să fie un spion, prin natura firii ?
Cu siguranţă! Ne interesăm zilnic despre lucruri ce ne sunt necesare.
Conştientizăm că întreprindem acţiuni ce intră în sfera spionajului non-profesional? Nu.
DAR ACŢIUNEA ÎN SINE POATE FI CATALOGATĂ DREPT SPIONAJ?
Faptul că desfăşurăm activităţi în cadrul unor structuri specializate sau urmărim alte interesele decât cele proprii, este o cu totul altă perspectivă asupra artei spionajului.
E, aşadar, necesar ca un stat democratic să întreprindă astfel de acţiuni?
Ca fiinţe umane suntem produsul a milioane de ani de evoluţie. Ne-am atins apogeul? Din ce a luat naştere spionajul? Simplu. Din dorinţa de cunoaştere a omului, aceeaşi dorinţă ce l-a orientat spre evoluţie.
Incidentele cu privire la spionaj sunt bine documentate de-a lungul istoriei. Egiptenii antici au avut un sistem bine dezvoltat pentru obţinerea informaţiilor, iar evreii au folosit şi ei spioni. Mai recent, spionii au jucat un rol important în Anglia elizabetană. Japonia feudală a folosit deseori ninja pentru a strânge informaţiile. Numeroase metode moderne de spionaj au fost stabilite încă de atunci.
Războiul Rece a implicat spionaj intens între Statele Unite şi aliaţii săi, Uniunea Sovietică şi Republica China cu aliaţii acestora, referitor mai ales la armele nucleare. Recent, agenţiile de spionaj au urmărit comerţul ilegal de droguri şi persoanele bănuite de complicitate sau activităţi teroriste.
Un stat trebuie să-şi apere cetăţenii, indiferent de locul unde se află aceştia. Nu se pot lua astfel de măsuri dacă statul nu are un sistem care să funcţioneze în acest scop. Niciun terorist nu va bate la uşă anunţându-şi intenţia de a arunca în aer o clădire. Ființele ce fac posibilă identificarea pericolelor sunt şi trebuie să fie conduse de un simţ civic deplin, de credinţa că rezultatele vor salva vieţi, vor apăra elementele pentru care au depus un jurământ.
Faptul că vor trece neobservaţi de majoritate, vor avea o viaţă de familie duplicitară, îşi vor risca viaţa, eforturile depuse nu vor fi faimoase decât de foarte puţini sau chiar vor trece în nefiinţă cu povara păstrării secretului, înseamnă aspecte subsidiare spionajului.
Spioni care şi-au dat viaţa pentru ţară, care au trădat jurământul, cărora li s-a pierdut urma în negurile timpului, toţi au pornit la drum cu un ideal. Un alură ce ţine de modul de interpretare al fiecăruia este acela dacă idealul în pricină a corespuns sau nu intereselor majorităţii. Că au comis fapte reprobabile este un alt înfățișare ce ţine de instanţele competente de a judeca .
Deţinerea puterii - a se citi informaţie-„ îmbată” minţile slabe.
Ce se întâmplă atunci îndată ce un astfel de sistem este transformat într-un sistem al represiunii, ororii, al intereselor personale? Rezultatul este echivalentul genocidului. Urmele persistă mult timp. Sunt gravate în sufletele mutilate.

Personalităţi ale serviciilor de spionaj din România interbelică

Primele structuri informative instituţionalizate, cu caracter militar, din ţara noastră, au apărut după Unirea Principatelor, prin Înalt ordin de zi numărul 83 /12.11.1859 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza care a înfiinţat Statul Major General al Armatei, în componenţa căruia se afla şi Secţia a II-a, primul serviciu de informaţii al armatei moderne române, condus de sublocotenentul Gheorghe Slăniceanu (n. 23 aprilie 1835, Bucureşti; d. 12 ianuarie 1885, San Remo, Italia).
Întrucât în momentul Războiului de Independenţă s-a demonstrat faptul că activităţile de culegere a datelor nu au avut rezultatele scontate, la înfiinţarea Şcolii Superioare de război ( 08.08.1889 prin decretul numărul 2073/1889), s-a introdus şi un curs de specialitate denumit „ Serviciul informaţiilor”. Instituţia avea ca scop rolul formării ofiţerilor de Stat Major.
Dr. Cristian Troncotă (n. 12 ianuarie 1954, Bucureşti), unul dintre cei mai avizaţi istorici ai serviciilor de informaţii româneşti, arătă că seviciile de informaţii româneşti au avut mari lacune în perioada Primului Război Mondial. Caracteristica generală era dată de modul în care se purtau discuţiile : tramvaie, trenuri, locuri publice, peste tot erau dicutate chestiuni cu caracter strict secret privind dotarea armatei, amplasării trupelor, modului de acţiune. În memoriile unui spion autro-ungar apare modul, lipsit de efort, în care intră în posesia unor informaţii privind intenţiile Marelui Stat Major:
„Călătoream spre Iaşi într-un compartiment cu un general şi mai mulţi ofiţeri români. Crezând că sunt englez şi că nu ştiu româneşte, generalul şi ofiţerii au început să discute. Pentru a fi explicit, generalul a desenat pe harta aflată în peretele compartimentului, zona de concentrare şi direcţia de înaintare a unor armate până în regiunea unde se vor întâlni, şi apoi, împreună, vor înainta până la Budapesta. Am continuat călătoria până ofiţerii au coborât, şi am smuls harta din perete”.

MIHAIL MORUZOV- „ lipoveanul născut pentru spionaj”

Născut la data de 8 noiembrie 1887, în comuna Zebil, judeţul Tulcea – (d. 27 noiembrie 1940, penitenciarul Jilava) a fost creatorul şi Şeful Serviciului Secret de Informaţii al Armatei Române în perioada 1924-1940. Deşi nu a absovit decât trei clase de liceu, era născut pentru munca de informaţii, avea o memorie deosebită, un simţ analitic extraordinar, cunoştea ca limbă maternă şi rusa şi mai vorbea la perfecţie patru limbi : ucraineana, tătara, turca şi bulgara. Anul 1909 îl găseşte pe Moruzov ca agent special în Direcţia Generală a Poliţiilor, iar în 1917, trecând prin toate treptele ierarhice , la 30 de ani, la şefia Serviciului de informaţii al Deltei, în plin război.
Dintr-un număr de 178 de spioni germani trimişi în liniile româneşti, 156 au fost prinşi, printre care şi colonelul Friederich von Mayer, şeful informaţiilor germane în Dobrogea. Moruzov izbuteşte să se infiltreze într-o delegaţie a armatei ruse care urma să trateze capitularea a două divizii ruseşti în faţa nemţilor şi împiedică încheierea acordului până ce Comandamentul Român reuşeşte să informeze Comandamentul Aliat; preia comanda unei divizii a Armatei Roşii din zonă, pe care apoi o dizolvă; negociază, pentru suma de două milioane de lei, cumpărarea flotei ruseşti de pe Dunăre şi numai lansarea unui atac neinspirat asupra acesteia împiedică finalizarea acţiunii; ulterior încheierea războiului, descoperă o amplă acţiune a serviciilor de spionaj ruseşti care plănuiseră subminarea economiei româneşti, prin aruncarea pe piaţa românească a 12 milioane de ruble false. Ca momeală, primul milion de ruble era valabil. Moruzov primeşte acest milion, îl transferă visteriei statului şi evită prăbuşirea pieţei româneşti sub ploaia de bani falşi.
Pesonalitate complexă, autodidact, despot, ambiţios până la orgoliu, capacitate naturală şi vigoare de pătrundere uimitoare, Moruzov ţinea mult la conspirativitate, chiar şefii secţiilor nu puteau să comunice între ei problemele de serviciu, fiind cu greu convins să permită acest lucru.
Moruzov a rămas o persoană grozav de controversată, mai ales în privinţa loialităţii sale. Încă din 1918 s-a vorbit despre relaţiile sale neortodoxe cu consulatul rus de la Galaţi, dar şi despre cele cu serviciile franceze. Jocul său dublu a devenit triplu, mai ales pe urmă ce Abwehr-ul german a capturat arhiva serviciului secret francez. Enigma nu va fi elucidată decât o dată cu cercetarea arhivelor străine.

Eugen Cristescu- „ Funcţionar de Stat” sau „ Omul lui Antonescu”

Născut la data de 3 aprilie 1895, în comuna Grozeşti, judeţul Bacău (d. 12 iunie 1950, Penitenciarul Văcăreşti), a fost Şeful Serviciului Special de Informaţii al României în perioada 12 noiembrie 1940 - 23 august 1944.
De profesie jurist, absolvent al seminarului teologic din Iaşi, Cristescu a avansat treptat până la funcţia de director în Direcţia Generală a Poliţiei, fiind remarcat prin modul în care a combătut mişcarea legionară. Întrucât România se pregătea de război, Serviciul Distinct de Informaţii ( SSI-ul), reorganizat de Eugen Cristescu, s-a orientat asupra Uniunii Sovietice, în principal, pe linie externă, iar pe linie internă asupra partidului comunist şi a mişcării legionare. Una dintre marile realizări a SSI a fost aflarea datei raidului american asupra Ploieştiului - 1 august 1943 - cu o săptămână cândva ca acesta să aibă loc.
Întocmai ca Mihail Moruzov, Eugen Cristescu a condus serviciile secrete româneşti oferind dovadă de un înalt profesionalism. Considerându-se obligat să servească interesele statului mai presus de orice, reuşind performanţa de a nu politiza instituţia, asigurând o ordine financiară strictă, a introdus sistemul remunerare a personalului bazat pe criterii de calitate şi merit, fiind „complet interzis ca un salariat să se intereseze de situaţia celuilalt”. În declaraţia sa din 6 octombrie 1944 afirma: „SSI a fost un serviciu de informaţii al statului român, public, nu clandestin, condus de legi, norme şi regulamente precise”, accentuând că SSI este un serviciu de informaţii şi nu unul de execuţii şi crime. Mai târziu dl. Dr. Cristian Troncotă, între Cristescu şi Carol al II-lea, conform documentelor de arhivă, nu a existat nicio legătură referitor la „seria asasinatelor de stat”, adică, lichidarea masivă a adversarilor politici, iar sub regimul antonescian, la masacrele de la Jilava, Snagov şi Strejnic. În procesul pogromului de la Iaşi, judecat în anul 1948, Cristescu a fost audiat ca martor şi nu ca inculpat.
Sub ocupaţia sovietică, după câteva zbateri, SSI-ul şi-a dat obştescul sfârşit. O dată cu independenţa ţării, murea cel mai important serviciu civil de informaţii al României. Pe 30 august 1948, prin Decretul nr. 221 şi sub coordonarea consilierilor sovietici lua fiinţă Direcţia Generală a Securităţii Poporului (G.G.S.P.).

( ...va urma)
_________________
Oare...?

Sagatz · Trimis: 20/12/2010 12:54 Titlul subiectului:

SPIONAJUL-Necesitate sau redundanţă

(II)

by Sagatz

Personalităţi ale serviciilor de spionaj din România interbelică.

Fost general al Armatei Române, spion al Uniunii Sovietice, penis important al Partidului Comunist Român, omul care l-a sprijinit pe Nicolae Ceauşescu pentru ocuparea funcţiei de secretar general al Comitetului Central din P.C.R.:

EMIL BODNĂRAŞ - un personaj spectaculos din istoria României.
Emil Bodnăraş se naşte la data de 10.01.1904 în satul Iaslovăţ, judeţul Suceava ( la vremea respectivă se numea Ducatul Bucovinei, făcând parte din imperiul austro-ungar). Familia sa era una de origine mixtă, tatăl fiind de etnie ucraineană, iar mama sa de etnie germană. Urmează cursurile liceului militar din Câmpulung Moldovenesc, ale Facultăţii de drept din cadrul Universităţii A.I.Cuza din Iaşi, apoi Şcoala militară din Timişoara ( 1927 ) şi Şcoala specială de ofiţeri de artilerie din Bucureşti (1930 ). De remarcat este faptul că şcolile de profil le absolvă ca şef promoţie.
După absolvirea şcolii de ofiţeri de artilerie din Bucureşti este înaintat la gradul de locotenent şi repartizat la Cernăuţi. În urma unui conflict cu un membru al Casei Regale ( una dintre speculaţii susţine că ar fi avut o aventură amoroasă cu soţia comandantului), este transferat într-o garnizoană din Basarabia, unde este ia legătură cu elemente comuniste, devenind astfel spion al Uniunii Sovietice.
În anul 1932, 17 februarie, Emil Bodnăraş dezertează din armata română şi fuge în Uniunea Sovietică. Cu ce anume activităţi s-a ocupat Emil Bodnăraş în U.R.S.S. nu se cunoaşte, decât că a practicat meseria de contabil între anii 1932-1935, menţiune din dosarul său de cadre de la Moscova. Ceea ce se cunoaşte cert este că la Moscova a frecventat totodată şi Şcoala superioară a serviciilor speciale sovietice.
Se întoarce în mod ilegal în România în 1935, pentru a execută misiuni speciale încrediaţate de GRU – spionajul militar sovietic. Este recunoscut în tren şi denunţat. În mai 1935 a fost condamnat la 10 ani de muncă silnică pentru dezertare în timp de pace şi sustragere de acte. După rejudecarea procesului, i s-a scăzut condamnarea la numai cinci ani de închisoare, executându-şi pedeapsa la Braşov, Doftana şi Caransebeş, iar în anul 1940 a devenit membru al PCR-ului.
Aflat în închisoarea de la Braşov, Bodnăraş află că a pierdut cetăţenia română, pentru că a ocupat funcţii publice în Uniunea Sovietică. "Eu în închisoarea Braşov am obţinut cetăţenia URSS printr-o comunicare oficială creată de ambasadă pe baza unei cereri care tot de acord cu ambasada a făcut-o fratele meu în numele meu... A fi sovietic în acei ani era avantajos, un cetăţean român care primea cetăţenia sovietică este un element cu care nu este recomandabil să te porţi brutal, să-l baţi", explica chiar Bodnăraş într-o stenogramă din anul 1952.
După eliberare se alătură mişcării lui Gheorghe Gheorghiu Dej, făcând planuri de alianțe cu Partidul Comunist pentru crearea unui front popular. Îl înlătură din funcția de secretar general al PCR pe Ștefan Foriș, sub acuzaţia că ar fi trădător şi agent al Siguranţei.
Emil Bodnăraş s-a ocupat şi de înfiinţarea organizaţiilor paramilitare clandestine „gărzile patriotice”, cărora în timpul perioadei comuniste li s-a dat o importanţă exagerată. Alături de colonelul Dumitru Dămăceanu a coordonat activităţile de sabotare a porţiunii de front numită "Poarta Iaşului" din Moldova în timpul ofensivei sovietice din august 1944, aşa-numita „Operaţiune Iaşi-Chişinău”.
La data de 23 august 1944, Emil Bodnăraş sub numele conspirativ de “inginerul Ceauşu” a participat laolaltă cu Lucreţiu Pătrăşcanu, ca reprezentanţi ai PCR, la lovitura de stat organizată de către Regele Mihai pentru răsturnarea de la putere a guvernului mareşalului Ion Antonescu. A fabricat parte din grupul de comunişti care l-a preluat în custodie pe mareşalul Ion Antonescu şi pe ministrul Mihai Antonescu. Cei doi au fost ţinuţi prizonieri într-o casă conspirativă a partidului mai înainte de a fi predaţi autorităţilor militare sovietice.

În momentul în care în fruntea Partidului Comunist s-a aflat Gheorghe Gheorghiu-Dej, Emil Bodnăraş a ocupat mai multe funcţii importante, după cum urmează:
• Ministrul forţelor armate (5 noiembrie 1947 - 4 octombrie 1955);
• Vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (20 august 1954 - 4 octombrie 1955);
• Prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (4 octombrie 1955 - 19 martie 1957);
• Vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (20 martie 1957 - 17 martie 1965);
• Ministrul transporturilor şi telecomunicaţiilor (20 martie 1957 - 27 aprilie 1959).

Ca ministru al apărării a coordonat activitatea de sovietizare a armatei. A trimis un număr de tineri români credincioşi cauzei comuniste la Moscova pentru a studia în deosebite şcoli militare. Printre aceştia s-a aflat şi Nicolae Ceauşescu, care i-a devenit colaborator apropiat lui Bodnăraş, fiind avansat la gradul de general şi de comisar politic al forţelor armate.
După moartea lui Gheorghiu-Dej la 19 martie 1965, fiind unul dintre cei mai influenţi membri ai Biroului Politic, Emil Bodnăraş, avut o contribuţie hotărâtoare în alegerea în fruntea partidului a tânărului Nicolae Ceauşescu în detrimentul altor doi candidaţi: Gheorghe Apostol şi Alexandru Drăghici.
Moare la data de 24.01.1976 în Bucureşti, şi spre deosebire de ceilalţi lideri ai PCR care erau înmormântaţi la Monumentul Eroilor Comunişti din Parcul Libertăţii,a fost înmormântat în satul său natal Iaslovăţ din judeţul Suceava.

Serviciile secrete comuniste din România-figuri marcante

ION MIHAI PACEPA
Celebrul general s-a născut la data de 17.08.1928 în Basarabia, (după alte surse este vehiculată data de 28.10.1928 în Bucureşti), şi a fost şef DIE al României comuniste şi consilier personal al lui Nicolae Ceauşescu.
A urmat cursurile Facultăţii de Chimie Industrială din Bucureşti, fiind încadrat în Securitate-Direcţia a II-a Contrainformaţii Economice cu câteva luni înainte de a absolvi. Acestă încadrare ( mai ales a absolvenţilor cursurilor de profil) în Direcţia a II-a era o obişnuinţă din porțiunea Securităţii, deoarece avea un dublu rol: absolvenţii să nu dezvăluie secrete din ramura de muncă şi totodată descoperirea elementelor străine ce erau interesate de procesele tehnologice utilizate de România.
În cartea sa intitulată sugestiv “ Orizonturi roşii” Pacepa arată că prima sa misiune a fost să se infiltreze în munţi pentru a descoperi grupurile de legionari şi ofiţeri anticomunişti, misiune ce a fost un succes. Din carte se desprinde şi anul 1946 ca fiind intrarea în rândurile Securităţii.
Între anii 1956 şi 1960 a fost şef adjunct al Misiunii Române în RFG şi totodată şef al rezidenţei de spionaj din aceeaşi ţară. În aprilie 1966 este numit adjunct al şefului DIE.
În anul 1978 este trimis de Ceauşescu în RFG, pentru a transmite un mesaj secret cancelarului Helmut Schmidt, ocazie cu care solicită azil politic în SUA prin intermediul ambasadei americane de la Bonn. Ca urmare, regimul comunist îl condamnă la moarte şi pune o recompensă de două milioane de dolari, pentru prinderea sa. Liderii politici Yasser Arafat şi Muamar al-Gaddafi, pun premiu, câte un million de dolari pentru asasinarea lui Pacepa. În anul 1980, chiar Securitatea a oferit teroristului internaţional Carlos Ilici Ramirez, aka Şacalul, un million de dolari, pentru a-l omorî pe Pacepa.
Dotat cu o inteligenţă sclipitoare şi o memorie impecabilă, Pacepa a concretizat misiuni deosebit de importante pentru România:
• Recrutarea în slujba securităţii a lui Sabry Khali Bana, aka Abu Nidal-un periculos terorist internaţional-conducătorul organizaţiei teroriste “ Junice cel Negru”;
• A înfiinţat secţia “ K” în cadrul securităţii statului, secţie responsabilă cu activitatea de contraspionaj în cadrul sistemului naţional al penitenciarelor.

În anul 1972, reuşeşte să împiedice o tentativă de asasinare pusă la cale de o celulă teroristă egipteană împotriva fostului prim-ministrului israelian Golda Meir. În 1974 stabileşte bazele unei colaborări între serviciile secrete româneşti şi cele libiene. În 1975 este însărcinat de Ceauşescu să achiziţioneze tehnologia necesară diamantelor sintetice, aşanumita “ Operaţiunea STELE”.
Aşa cum este şi normal, Pacepa a întreprins şi altfel de fapte, recunoscute în cartea sa “ Orizonturi Roşii”: “ În 1951, cînd am devenit ofiţer de Securitate, mi-am jurat că nu mă voi lăsa implicat în acţiuni care să ducă la pierderi de vieţi omeneşti. ( … ) În anii innegriti în care am confecționat penru Securitate şi DIE am comis nenumărate fapte reprobabile, dar mi-am respectat cu sfinţenie acel jurământ. Până atunci, generalul Doicaru, care a fost şef al DIE din 1959, a condus toate “operaţiunile ude”, aşa cum se numeau în jargonul serviciilor de spionaj ale blocului sovietic asasinatele politice comise în Occident. Acum eu eram şef al Casei Prezindenţiale şi nu mai puteam evita implicarea în asasinate, care devniseră un dispozitiv de politică externă”
“Pacepa cânta la două muzicuţe”
Sub acoperirea de afacerist al reprezentanţei comerciale a României la Bonn, Pacepa desfăşura misiuni în RFG. Însă, în paralel cu el, se afla şi căpitanul Simon Bela Titus care, după ce l-a studiat cu atenţie, a raportat Direcţiei de Informaţii Militare că agentul Pacepa a fost recrutat de germani. Lucru ce poate fi înţeles şi prin plecare acestuia la 27 iulie 1978 din RFG către Statele Unite.
Cartea “ Orizonturi Roşii-Cronicile unui spion comunist” a fost publicată pentru întâia oară în septembrie 1987 de editura Regnery Gateway din Washington DC, câteva luni mai târziu apărând şi în limba română, tot în SUA, iar la data de 01.01.1988, Radio Europa Liberă a început să transmită în serial ediţia în limba română.
La 25 decembrie 1989, soţii Ceauşescu au fost condamnaţi la moarte printr-un process în care acuzaţiile au provenit cuvânt-cu-cuvânt din cartea “ Orizonturi Roşii”.
La 7 iulie 1999 Curtea Supremă a României a emis Decizia nr. 41/1999 prin care a anulat condamnările la moarte date lui Pacepa, repunerea în gradul de general şi restituirea bunurilor ce i-au fost confiscate de Securitate. Însă, la aceea vreme, Guvernul României, era plin de foşti securişti “ trădaţi în amor propriu” de Pacepa, refuzând să aplice decizia Curţii Supreme. În decembrie 2004, i-a fost reacordat gradul de general.

Surse: www.wikipedia.ro
www.dezv ăluiri.ro
_________________
Oare...?

Sagatz · Trimis: 21/12/2010 12:00 Titlul subiectului:

Imi cer scuze fata da admini si de colegii de forum pentru multitudinea mesajelor postate. Desi am experienta suficienta cu postarea pe forumuri, nu mi explic cum se poate sa se posteze un mesaj, cu toate ca serverul nu raspunde si cere sa revii cu postarea.
Rog adminii sa stearga restul topicelor, ramanand doar acesta.
Multumesc!
_________________
Oare...?

the shadow · Trimis: 21/12/2010 14:24 Titlul subiectului: Re

Rar, intervin erori php care determina acest comportament. Postarile numeroase vor fi sterse.
_________________
informatia inseamna putere